Uşor uşor, nehotãrârea işi facea loc in mintea lui, întunecând-o transformându-i astfel sclipirea ochilor intr-o privire asemãnãtoare cu a unui nebun care, pe mãrginea prãpastiei, priveşte cu urã abisul si pãrcã vrea sa il atace, sa se rãzbune pe el. Nehotãrârea il facea sã realizeze cã toate lucrurile de care nu se va bucura in urmatoarele luni, obişnuinţele sale de ani de zile si intr-un fel si visele pregãtite pentru aceastã vara, care dacã ţinem cont de desfãşurãrile de “forţe” in ultimile luni, ar fi fost pline si savuroase, trebuie puse in balanţa cu tot ce capãtã prin aceastã aventura in care se pregateşte sa se imbarce si de abia, dupa ce balanţa se inclinã intr-o direcţie, sã ia o decizie. Complet opus modalitãţii in care a luat, el, aceastã decizie.

Stand, aşezat pe marginea stâncii, cu vântul suflandu-i prin par si prin cãmasa desfacuta la 3 nasturi, astepta o mânã. Una ori care sa il impinga ori una care sa il traga inapoi si sa ii ardã vreo doua palme dupa, pentru ca şi-a permis sa fie cuprins de indecizie. Surprinzãtor, aceastã mânã a venit, chiar repede şi i-a aplicat cel de al doilea tratament: ia ars douã palme pentru a-l trezi la realitate si de-al face sã inţeleagã cã decizia deja luatã nu mai poate fi intoarsã si trebuie, prin urmare, sã profite de acest lucru şi sã il facã cat mai interesant cu putinţã si sã se distreze la maxim.

Cartea pe care atâta timp a refuzat s-o deschida pentru a o descoperi, acum il urmãrea si ştia ca un moment dat, aceasta il va prinde din urma şi va fi nevoit s-o accepte si poate gheata se va topi si roca se va crãpa si .. continuarea il speria si prefera sã inchida ochii si sã scruture din cap, in speranţa ca acest gând ii va dispãrea. Prefera acum sã se gãndeascã la ce poate acum sã realizeze şi sã descopere in urmatoarele 101 zile decât la implicaţia acestora. Pe termen scurt, aceasta metoda ar putea sã dea rezultate. Dar pe termen lung? Nu este oare o strategie dezastroasã?

…  intoarse astfel spatele la stanca ce domnea triumfalã deasupra oceanului ce se spargea cu putere in peretii acesteia, ocean din care soarele evadeze in intregime si reflecta maiestos in luciul agitat al apei, lãsând astfel toate gâandurile, idei, nehotãrârile sã dispara in ocean pentru un vas prãdat de piraţi … si paşea usor, pe drum bãtut de ataţia si in acelaşi timp de foarte puţini… pas dupa pas… povestea stãtea sã inceapã … sau sã se termine ..

Is he prepared to jump?

]]> http://www.alexnestian.com/aruncand-o-privire-spre-rasarit-se-hotari/feed/ 3 http://www.alexnestian.com/mmx-xmm/ http://www.alexnestian.com/mmx-xmm/#comments Sun, 03 Jan 2010 22:05:36 +0000 Nestian Alex http://nestian.wordpress.com/?p=342

Ce este greu? A se cunoaste pe sine. Si ce este usor? A da altora sfaturi.
Cea mai obisnuita minciuna este aceea pe care ne-o spunem noua insine.
Masca pe care unii oameni si-o pun poate fi mai esentiala si mai adecvata fiintei decat fata pe care o au.
Dezvata-te sa respecti fatada, pana ce n-ai vazut interiorul pentru ca el conteaza.
Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare.

Se pare ca usor usor am intrat si in anul 2010.  Ok, o sa sar peste introducere si peste textele tipice de inceput de an pentru ca mi se par inutile. Am realizat la ce a folosit blogul acesta; pe langa folosirea lui in anumite scrisori de argumentare. Timp de un an de zile, mai rar sau mai des am scris pe el ce simteam pe moment iar acum citind in urma, e ca si cum as vedea un film cu actiunile si sentimentele mele pe parcursul anului ce a trecut.  Si nu a fost un an linistit si lipsit de evenimente. Nu pot sa mint, e placut. E chiar placut. Realizezi in felul acesta ce au insemnat anumite momente, atunci pe moment, in focul evenimentelor si ce lipsite de importanta si putere sunt ele acum.

Si nici acum nu inteleg ce a avut postul despre constiinta in el. Si acum ma uit la comentarii si la discutiile despre el si parca am senzatia ca toata rautatea din mine s-a concentrat in tastele ce au scris acel articol. Si oare, a banuit cineva cu adevarat ce am vrut sa imi scriu mie acolo? A banuit oare cineva ca nu era vorba de viitor desi timpul verbelor lasa sa se inteleaga acest lucru ci doar de o recunoastere inevitabila a trecutului? A lucrurilor pe care le-am facut pana in acest punct si ca “cadavrele” nu erau oamenii pe care aveam sa ii pierd in viitor ci oamenii de care m-am despartit in momente in care ei credeau ca totul e ok? Desi foarte bine ascuns in sufletul mea crestea dorinta arzatoare de a merge mai departe, de a ma dezvolta, indiferent de cost? Nu, atunci sa inteleg ca toate comentariile aduse la acel articol sunt nule?

Nu pot sa zic acum, mintindu-ma si pe mine si pe ceilalalti ca nu sunt multumit de modificarile produse si de schimbarile pe care am reusit cu o vointa de otel sa mi le aduc insumi. Multumit e oarecum destul de mult. Multumit pe moment pentru ca stiu ca eu pot mai mult si sunt dispus sa lupt in continuare pentru a progresa. Cea mai mare temere a mea? Plafonarea. In schimb anul trecut mi-a oferit sansa prin lungi discutii sa ma faca oarecum sa realizez ca desi unii oameni pot disparea din peisaj nu trebuie sa dispara din tine, mai ales persoanele care au insemnat ceva. Sunt intr-un fel convins ca desi eu eram bucuros de faptul ca nu sunt afectat si sunt cel ce intoarce spatele si merge cu pasi mari si cu spatele drept in necunoscutul pe care doream sa il cuceresc nu ar trebui sa uit ca in spate lasam mereu persoane pe care le-am ranit si poate le ranesc si acum. Nu inteleg de ce am simtit nevoia sa ma mandresc fata de propria mea persoana ca pot pleca fara sa clipesc si fara sa privesc inapoi? De ce cand a fost cazul sa fiu nevoit sa fac din nou acest lucru am fost incapabil?

Tot nu pricep de ce nu vreau si nici nu pot sa regret ce am facut. Mi-as dori sa pot spune si eu in unele cazuri ca imi pare rau si ca regret ce am facut, ce am zis, ce am facut lumea din jur sa treaca prin sau orice altceva. Si chiar sa insemne ce spun, adanc in sufletul meu. Dar mereu predomina la mine sentimentul ca daca sunt ok cu ce sunt acum inseamna ca tot ce am facut in trecut a fost necesar sau sentimentul ca niciodata nu trebuie sa regreti ce ai facut pentru ca in acel moment ai avut o decizie de luat: sa faci sau sa nu faci. Si daca ai ales sa faci un lucru inseamna ca sigur ai avut si motivele ce te-au determinat sa faci acest lucru.  Nu regret nimic din anul ce a trecut desi acum, cand ma uit in stanga mea si in dreapta vad ca sunt persoane care acum ceva timp le consideram niste persoane groaznice. Unde sunt persoanele celalalte? Alte persoane pe care le-am pierdut din cauza drumului? Si de ce acum simt totusi ca a fost mai bine sa urasc o persoana inainte de a realiza cat de valoroasa este?

Pentru ca poate este mai bine asa. Pentru ca asa drumul este altfel. Nu este drumul tipic, care incepe cu calitatiile si ajungi sa ii vezi defectele; este cel atipic in care incepi cu defectele si cu ura si ajungi usor usor sa trimiti la plimbare norii care iti intunecau gandirea si sa realizezi ca nu e totul asa rau si ca acea, acele persoane au si calitati. Si asa totul devine de la inceput altfel. Probabil ca aceasta concluzie se poate aplica si la intrebarea de mai sus.

Realizez ca am tot folosit acest blog doar ca o modalitate de a-mi pune mie insumi intrebari pentru a ma face sa realizez importanta anumitor lucuri ori de a sublina greseli sau de a recunoaste ce nu doresti altfel nu as recunoste nici sub tortura. Cred ca niciodata nu mi-a trecut prin cap sa imi fac blog pentru altceva in afara de a-l transforma intr-un jurnal. Da, un jurnal public are si unele avantaje. Ca poti transmite intr-un mod indirect persoanelor din jurul tau, care daca te cunosc pot citi si printre randuri, ceva ce nu ai avea curaj altfel sau fata in fata.  Sper ca acele persoane sa citeasca si acum …

Tragand linie dupa ultimile 12 luni pot spune ca au fost unele dintre cele mai interactive, distractive, provocatoare si satisfactiile aduse pe toate planurile au fost enorme. De aceea, am sa repet ce am scris si mai sus, fiind multumit de aceste lucruri nu pot sa regret nimic. Vreau sa traiesc cu senzatia ca a fost bine ce am facut si ca am avut motivele care la acel moment m-au convins. Si aici ma refer la tot, absolut tot ce am facut anul trecut.

Why sometimes I feel that I am surrounded by ice?

]]> http://www.alexnestian.com/mmx-xmm/feed/ 2 http://www.alexnestian.com/knowing-me/ http://www.alexnestian.com/knowing-me/#comments Mon, 07 Dec 2009 22:08:35 +0000 Nestian Alex http://nestian.wordpress.com/?p=338 Fur si eu un post de pe blog-ului Piticului Atomic aka Mara aka 0010001101 pentru ca mi s-a parut foarte tare si intrebarile diverse si funny

Cat e ceasul?
23:58
Numele tau este?
Alex
Porecla?
Nesti, Bobby, Bobbic, Alex
Ai tatuaje?
Oarecum
Culoarea ochilor?
Caprui
Locul in care te-ai nascut?
Pitesti
Mancare favorita?
Orice friptura
Ai fost vreodata in USA?
Yep
Ai infasurat vreodata pe cineva cu hartie igienica?
Oh yes
Ai iubit pe cineva atat de mult incat sa-ti vina sa plangi?
Din pacate da
Ai fost implicat in vreun accident de masina?
Da, de doua, fara victime umane
Crutoane sau bacon?
Crutoane
Zi favorita din saptamana?
Lunea
Restaurant favorit?
Tratoria Il Calcio
Ce sport iti place sa urmaresti?
Fotbal
Bautura favorita?
Whisky
Inghetata favorita?
Delta BEST
Walt Disney sau Warner Bros?
Walt Disney
Restaurant fast food favorit?
Dristor Kebab sau Iskender
Ce culoare are dormitorul ta?
Alb cu Gri
De cate ori ai copiat la vreun examen?
Intreaba-ma de cate nu am copiat
In care magazin ai fi cheltuit toti bani de pe card?
Massimo Dutti
Ce faci de obicei cand te plictisesti?
Xbox sau Carte
La ce ora mergi la culcare?
Intre 3 si 4 dimineata
Ce program tv nu pierzi niciodata?
None
Ultima persoana cu care ai luat masa la restaurant?
Prietena
Ce asculti in momentul asta?
Margineanu : A fost o data
Care e culoarea preferata?
Negru
Mare sau lac?
Mare
Cate tatuaje ai?
None, oarecum
Ai ramas vreodata fara benzina la masina?
Din fericire nu
Ce preferi pisica sau catel?
Niciunul
Ce anotimp preferi: vara sau iarna?
Toamana
Esti solo?
Nu
Esti indragostit de cineva?
Da
Cit e ceasul?
00:02

Colours of Fall

Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec.
Perseverenţa este rezultatul unei simple alegeri, aceea de a continua.
Dacă nu există încredere deloc sau aproape deloc, nu există fundaţia pentru o reuşită de durată.

Am stat destul de mult timp pentru ca gasi un titlu pentru acest post si inca nu am reusit, asadar “incercari esuate” nu este decat poate un titlu provizoriu. A inceput si anul universitar, yey, ce bucurie. Cu el s-au schimbat multe lucruri din viata de zi cu zi. Lume a plecat, lume a venit. Ca de obicei, nu am privit o secunda inapoi pentru ca sunt de parere ca e mult mai bine sa nu traiesti cu regretul clipei de ieri ci cu visul clipei de maine.

Problema se pune cand trebuie sa iei totul de la capat. Si stii ce vrei, stii ca e cel mai bun lucru care ti se poate intampla acum. Stii toate astea dar totusi nimic nu pare sa mearga cum ti-ai dori. E simplu la inceput, incepi sa te gandesti ce ar fi daca. Apoi faci acel ceva, aruncandu-te de in apa legat la ochii, fara sa stii nimic, pur si simplu din aceea dorinta nebuna de a fi alaturi de acel cineva. Si surpriza. Nimeresti fix in singura stanca din apa si faci POC

Dar nu e nicio problema, te ridici, te chinui sa ajungi la mal si o iei de la capat. Zi de zi incerci sa te intreci pe tine, sa iti intreci asteptarile si puterile. Desi esti constient ca totul este impotriva ta, nu iti doresti in ruptul capului sa renunti. De ce? La intrebarea fiecare are raspunsul lui. Poate pentru ca pur si simplu nu vrei sa cedezi pentru ca ai acel sentiment care te impinge sa continui, pentru ca stii ca daca reusesti sa eviti aceea stanca din apa totul va fi mai bine decat ti-ai putea imagina.

Nu exista un drum corect sau unul incorect. Tot ce trebuie sa faci este sa ridici de fiecare data privirea din pamant si sa te uiti in sus si sa iti spui “Se poate” si sa mergi mai departe. Indiferent ce ti se spune. Si niciodata, dar niciodata nu iti lasa trecutul sa iti afecteze viitorul pentru ca e cea mai mare greseala pe care o poti face. Trecutul e trecut, frumos, simpatic dar a trecut. Lupta pentru aceea persoana, pentru ca nu se stie cand acest sentiment se poate intoarce.

Totul se termina la un moment dat.

Asadar, la mine viitorul inainte inseamna perioada de trei luni ce urmeaza. Niciodata nu mi-am facut un plan de bataie, cu puncte sau ceva. Acum am inceput deja sa ma gandesc la vreo patru sau cinci miscari inainte. Da, probabil multi o sa spuneti “da da, si eu faceam asta de acum doi ani” poate, si ma bucur pentru voi; pentru mine in schimb e ceva foarte important, aceasta schimbare. Este o schimbare si faptul ca pentru prima data in mult timp vorbesc direct pe blog si nu mai vorbesc despre situatii ipotetice sau generale, in spatele carora ma ascundeam. Poate ce fac acum este o scapare sau poate nu, o sa aflu maine cand vor realiza ca am scris asa aici.

Acum bineinteles, ca dupa ce am realizat f repede ce am scris mai sus, fac iarasi trecerea de la mine la voi. Si iarasi imi exprim parerile in intrebari adresate voua, la care (btw) niciodata nu primesc niciun raspuns. Va vedeti urmatorii 3-4 ani asa de bine schitati incat sa stiti ce vreti exact sa faceti si la ce moment? V-ati pus uneori in postura in care sa stiti ca peste 3 luni vreau sa fac asta, dupa inca 3 luni sa stiu ca am terminat lucru Y si apoi sa ma apuc neaparat de X care o sa ma ajute la primul lucru inceput? Si acum vorbesc f general, ce vreau sa spun de fapt, este ca sa stiti pana la ultimul detaliul ce are sa se intample! Stiu mai bine ce vreau sa fac in urmatoarele trei luni mai bine decat ce vreau sa va explic prin postul asta. Am luat-o razna, clar!

Asa, hai s-o luam de la inceput. Sunt curios cati dintre voi, iar aici ma refer la voi voi, cei tineri, incercati sa va faceti un plan amanuntit cu lucrurile pe care le aveti de facut in urmatoarea perioada? Si ajungeti sa fiti asa de convinsi ca acesta este cel mai bun drum incat incercati sa faceti tot ce va sta in putinta sa il parcurgeti, chiar daca este mult PREA devreme si mult prea inutil (inceput prea devreme)? Cand vom stii ca visul si incercatul s-a terminat si trebuie sa o luam pe alt drum? De data asta off-road?

Click here to view the embedded video.

Putem spune ca nu exista dar mereu exista. Poate nu ne dam seama, poate este vecinu de la 2, poate colegul de la facultate, poate prietenul din copilarie poate iubita sau poate cine stie? Da, poate nu exista pentru moment, poate pentru o perioada scurta de timp aceea persoana dispare dar sigur, absolut sigur aceasta va reaparea. In foarte putine cazuri putem fi atat de selfcentered incat sa nu ne intereseze de persoanele apropiate si sa incercam sa ne impresionam doar propria persoana. Recunosc ca as vrea sa fiu o astfel de persoana dar din pacate nu pot. Desi am incercat nu am reusit. Mereu incerc cu ajutorul persoanelor de langa mine, care imi sunt alaturi indiferent, sa evoluez si sa ma autodepasesc zi de zi.

Ma las prea mult sa devin dependent de o anumita persoana. De doua persoane stiu clar ca sunt dependent, stiu ca ele desi in unele momente ma vad sau vorbesc rar, pentru mine ele vor reprezenta persoanele de  care nu mi-as dori niciodata in lume sa ma despart de ele. Doar din moment ce inaintez in viitorul meu sumbru mai poate aparea o alta persoana care prin stilul ei si prin viata ei sa ma faca sa devin dependent. Tocmai aceea persoana ma stimuleaza pe mine sa incerc sa devin mai bun si sa ma schimb si sa devin persoana pe care eu imi doresc sa devin. Si sincer, imi place sa fiu dependent de ea.

Sunt curios, oare pe oamenii din jurul meu, pe colegii mei de la facultate, pe colegii din ASER, pe oamenii cu care interactionez zi de zi, cine ii impinge de la spate? Mama? Tata? Prietenu/a? Prietenii de o viata? Colegii? Omul cunoscut la cafea in Costa? 

Cine…? E o intrebare mai mult pentru noi insine.

Dupa vacanta prelungita am ajuns si eu in sfarsit pe la facultate sa vad ca mare lucru nu prea s-a schimbat de la un semestru la altul. Profesorii desi sunt noi ca nume ca mentalitate si ideologie sunt aceeasi. Asta e, asta e sistemul din Romania si nu se va schimba prea curand. Ne omoara din primul an pana in ultimul an. Nu ne ramane decat sa ne rugam sa treaca mai repede timpul sa putem iesi din acest sistem invechit, la pamant cu mentalitatii care daca nu se vor schimba, sa vina in sec XXI o sa-l distruga definitiv. Credeam ca terminand liceul si ajungand la facultate o sa scap de acei profesori pentru care materia lor este unica si sfanta. Intr-un fel am cam scapat dar asa am dat si de altii mai rai. Am dat de dinozauri care si la 100 ani or sa vrea sa predea in amfiteatre unde de abia poti sa numeri 10-15 studenti. Nu se simte nici profesorul respectiv nici ceilalalti de pe langa el sa faca ceva in privinta asta? Cand vezi ca la un profesor vin cativa elevi de poti sa ii numeri pe 2 maini si apoi la examenul de la materia respectiva se pica pe capete nu ti se aprinde undeva un beculet? Nu or fi toti studentii idioti si incapabili sa inteleaga o materie. Da, si toate astea le-am remarcat intr-un singur semestru. Desi cred ca unele lucruri se remarca dintr-o saptamana.

Cat despre profesorii de liceu nici nu mai are sens sa mai vorbesc caci cu totii am trecut prin el (bine, sunt unii care nu l-au terminat dar asta e partea a2a, trebuie sa ma uit la TV si ii vad pe aceia) si cu  totii ne-am saturat de domnisoare care de la meseria de instructor de fitness ajung profesoare de biologie peste noapte ori de profesorii exceptionali care sistemul (iarasi acel sistem distrus care ne mananca toti nervii) ii plimba an de an din liceu in liceu. Acei profesori care te fac sa le adori materia desi la inceput esti paralel cu ea, acei profesori la care te duci cu placere la ore. Pot sa ma bucur ca am avut macar de 2-3 asemenea profesori in liceu. Si sunt mandru de asta si sper ca candva undeva vor citi acest post pentru ca sunt sigur ca isi vor da seama ca este vorba de ei (ele de fapt ca sunt doamne profesoare).Dar asta e subiect pe care am vorbit mult in trecut si multa lume ma judeca pentru asta (despre sistem si nu despre doamnele profesoare ).

Si asa incep sa ma gandesc de ce unii oameni care candva au fost buni in domeniul lor nu vor sa se retraga cand deja nu mai pot face fata? Ok, poate nu te retragi in plina glorie, cum se spune, dar cand deja vezi ca lumea din jurul tau nu te mai priveste cu respect si stima ci cu mila si cu mirare de genul “ce dracu mai cauta aici?” de ce nu te retragi? Chiar acesti oameni pe care i-a dus slava domnului mintea toata viata acum nu mai sunt in stare sa realizeze ce au ajuns? Si sa incerce sa faca si altceva?

Si cu asta inchei, ma duc sa visez. Nu stiu la ce, gasesc eu.

Asa, acum revin cu discutia la sesiunea pe care toti o descriu ca fiind mare, lunga, urata, grea, stresanta. Cum fac mereu de altfel, eu o privesc foarte optimist si cu zambetul pe buze. What’s the worst it can happen? Bursa nu pierd. Buget nu pierd. Loc in camin nu pierd. So?  Mi-am propus sa spun Da la majoritatea lucrurilor asa ca am spus da si la invatatul pentru sesiune. Yuppy! Macar am optimismul. Acum sa vad cat imi ramane. Niciodata nu mi-a placut sa invat pentru ca niciodata nu am vazut ce plus imi poate aduce nota 9 fata de nota 7.  Pentru mine toate la felul. Dar cum am spus, nu cred ca multi gandesc la fel. Din pacate? Sau din fericire? Nu am intentia sa supar pe cineva dar pur si simplu spun, in scris, parerea mea despre scoala si despre “a invata” in general. It is just not for me, i think.

Asadar nu ma pot plange pentru saptamana ce tocmai a trecut pentru ca am avut sansa sa petrec timp de calitate impreuna cu W,M,C. Timp umplut cu invatat, filme si discutii ce imi captau fiecare secunda de atentie.  Cat despre Q si joc ce mai pot spune?Doar atat: interesant si provocator.

Ce mai urmeaza?

Multi cred ca sunt(suntem) genul de persoana de actioneaza pe moment si din impuls. De la alegerea facultatea si apoi poate la alegerea unui job. Genul de persoana care pe parcusul vietii experimenteaza putin din toate pana se hotaraste ce anume vrea sa faca, in ce domeniu sa activeze, ce gen de persoane sa cunoasca. Suntem intr-o continua miscare in orice aspect al vietii noastre. Fie ca este vorba de facultate, prieteni, masini, comportament, freza, haine si muuuulte muuuulte. Da este, adevarat, in fiecare zi ne schimbat cate putin. Putin de tot dar tot ne schimbam. De aceea cand esti alaturi de o persoana zilnic nu realizezi ca aceasta se schimba intr-un timp pentru ca nu iti sare in ochi. Pentru ca si tu zilnic te obisnuiesti cu schimbarile acestuia. Pe de alta parte, cand nu vezi o persoana o perioada de timp, cum ar fi 6 luni spre exemplu, iti sare din prima schimbarea la acesta. Din momentul in care iti spune “Buna!” iti poti da seama ca ceva este schimbat. Nu ati remarcat acest lucru?

De aceea si asteptarile noastre de la viitor se schimba pe zi ce trece. Intr-o perioada ne dorim sa ajungem doctori, apoi intr-o perioada decidem ca este mai importanta o relatie cu cineva iubita, in alta perioada decidem ca vrem sa cunoastem tara si s-o strabatem din lung in lat, ori decidem ca vrem sa ajungem “king of the world” si muncim 20h pe zi pentru a reusi acest lucru. Niciodata nu stiu sigur ce vrem de la viata pentru ca mereu apare cineva/ceva care sa iti dea peste cap toate planurile de viata? Ain’t that great?

Si am trecut prin majoritatea situatiilor mai sus (fara ultima iar penultima e acum in prim-plan) si mereu simteam ca asta e cel mai important lucru si ca nu o sa se schimbe niciodata. Mare greseala. Nu faceti greseala sa credeti ca ceva nu se poate schimba, ca va fi mereu la fel. Este o greseala capitala a oamenilor. Mereu credem ca daca totul ne merge perfect atunci va ramane asa toata viata. Nu, gresit gresit. De aceea am invat mereu sa ma astept la ceva sa intervina, fie el bun fie el rau ceva tot va interveni pentru ca asa este cursul vietii si nu ne putem impotrivi prea usor. Prefer sa fiu deschis la nou si nu conservator. Prefer sa imi asum un risc si sa ma arunc in necunoscut nestiind daca lovesc fundul imediat direct cu capul sau am timp sa mai dau putin din maini si picioare sa revin la suprafata, la linia de plutire.

Acum, sincer, inca dau din maini si ajung .. undeva.