Ce este greu? A se cunoaste pe sine. Si ce este usor? A da altora sfaturi.
Cea mai obisnuita minciuna este aceea pe care ne-o spunem noua insine.
Masca pe care unii oameni si-o pun poate fi mai esentiala si mai adecvata fiintei decat fata pe care o au.
Dezvata-te sa respecti fatada, pana ce n-ai vazut interiorul pentru ca el conteaza.
Stai departe de oamenii care iti micsoreaza ambitia. Oamenii mici intotdeauna fac asta. Cei cu adevarat mari te fac sa te simti ca si tu poti deveni mare.

Se pare ca usor usor am intrat si in anul 2010.  Ok, o sa sar peste introducere si peste textele tipice de inceput de an pentru ca mi se par inutile. Am realizat la ce a folosit blogul acesta; pe langa folosirea lui in anumite scrisori de argumentare. Timp de un an de zile, mai rar sau mai des am scris pe el ce simteam pe moment iar acum citind in urma, e ca si cum as vedea un film cu actiunile si sentimentele mele pe parcursul anului ce a trecut.  Si nu a fost un an linistit si lipsit de evenimente. Nu pot sa mint, e placut. E chiar placut. Realizezi in felul acesta ce au insemnat anumite momente, atunci pe moment, in focul evenimentelor si ce lipsite de importanta si putere sunt ele acum.

Si nici acum nu inteleg ce a avut postul despre constiinta in el. Si acum ma uit la comentarii si la discutiile despre el si parca am senzatia ca toata rautatea din mine s-a concentrat in tastele ce au scris acel articol. Si oare, a banuit cineva cu adevarat ce am vrut sa imi scriu mie acolo? A banuit oare cineva ca nu era vorba de viitor desi timpul verbelor lasa sa se inteleaga acest lucru ci doar de o recunoastere inevitabila a trecutului? A lucrurilor pe care le-am facut pana in acest punct si ca “cadavrele” nu erau oamenii pe care aveam sa ii pierd in viitor ci oamenii de care m-am despartit in momente in care ei credeau ca totul e ok? Desi foarte bine ascuns in sufletul mea crestea dorinta arzatoare de a merge mai departe, de a ma dezvolta, indiferent de cost? Nu, atunci sa inteleg ca toate comentariile aduse la acel articol sunt nule?

Nu pot sa zic acum, mintindu-ma si pe mine si pe ceilalalti ca nu sunt multumit de modificarile produse si de schimbarile pe care am reusit cu o vointa de otel sa mi le aduc insumi. Multumit e oarecum destul de mult. Multumit pe moment pentru ca stiu ca eu pot mai mult si sunt dispus sa lupt in continuare pentru a progresa. Cea mai mare temere a mea? Plafonarea. In schimb anul trecut mi-a oferit sansa prin lungi discutii sa ma faca oarecum sa realizez ca desi unii oameni pot disparea din peisaj nu trebuie sa dispara din tine, mai ales persoanele care au insemnat ceva. Sunt intr-un fel convins ca desi eu eram bucuros de faptul ca nu sunt afectat si sunt cel ce intoarce spatele si merge cu pasi mari si cu spatele drept in necunoscutul pe care doream sa il cuceresc nu ar trebui sa uit ca in spate lasam mereu persoane pe care le-am ranit si poate le ranesc si acum. Nu inteleg de ce am simtit nevoia sa ma mandresc fata de propria mea persoana ca pot pleca fara sa clipesc si fara sa privesc inapoi? De ce cand a fost cazul sa fiu nevoit sa fac din nou acest lucru am fost incapabil?

Tot nu pricep de ce nu vreau si nici nu pot sa regret ce am facut. Mi-as dori sa pot spune si eu in unele cazuri ca imi pare rau si ca regret ce am facut, ce am zis, ce am facut lumea din jur sa treaca prin sau orice altceva. Si chiar sa insemne ce spun, adanc in sufletul meu. Dar mereu predomina la mine sentimentul ca daca sunt ok cu ce sunt acum inseamna ca tot ce am facut in trecut a fost necesar sau sentimentul ca niciodata nu trebuie sa regreti ce ai facut pentru ca in acel moment ai avut o decizie de luat: sa faci sau sa nu faci. Si daca ai ales sa faci un lucru inseamna ca sigur ai avut si motivele ce te-au determinat sa faci acest lucru.  Nu regret nimic din anul ce a trecut desi acum, cand ma uit in stanga mea si in dreapta vad ca sunt persoane care acum ceva timp le consideram niste persoane groaznice. Unde sunt persoanele celalalte? Alte persoane pe care le-am pierdut din cauza drumului? Si de ce acum simt totusi ca a fost mai bine sa urasc o persoana inainte de a realiza cat de valoroasa este?

Pentru ca poate este mai bine asa. Pentru ca asa drumul este altfel. Nu este drumul tipic, care incepe cu calitatiile si ajungi sa ii vezi defectele; este cel atipic in care incepi cu defectele si cu ura si ajungi usor usor sa trimiti la plimbare norii care iti intunecau gandirea si sa realizezi ca nu e totul asa rau si ca acea, acele persoane au si calitati. Si asa totul devine de la inceput altfel. Probabil ca aceasta concluzie se poate aplica si la intrebarea de mai sus.

Realizez ca am tot folosit acest blog doar ca o modalitate de a-mi pune mie insumi intrebari pentru a ma face sa realizez importanta anumitor lucuri ori de a sublina greseli sau de a recunoaste ce nu doresti altfel nu as recunoste nici sub tortura. Cred ca niciodata nu mi-a trecut prin cap sa imi fac blog pentru altceva in afara de a-l transforma intr-un jurnal. Da, un jurnal public are si unele avantaje. Ca poti transmite intr-un mod indirect persoanelor din jurul tau, care daca te cunosc pot citi si printre randuri, ceva ce nu ai avea curaj altfel sau fata in fata.  Sper ca acele persoane sa citeasca si acum …

Tragand linie dupa ultimile 12 luni pot spune ca au fost unele dintre cele mai interactive, distractive, provocatoare si satisfactiile aduse pe toate planurile au fost enorme. De aceea, am sa repet ce am scris si mai sus, fiind multumit de aceste lucruri nu pot sa regret nimic. Vreau sa traiesc cu senzatia ca a fost bine ce am facut si ca am avut motivele care la acel moment m-au convins. Si aici ma refer la tot, absolut tot ce am facut anul trecut.

Why sometimes I feel that I am surrounded by ice?

]]> http://www.alexnestian.com/mmx-xmm/feed/ 2 http://www.alexnestian.com/inceput-de-vara/ http://www.alexnestian.com/inceput-de-vara/#comments Fri, 26 Jun 2009 16:50:13 +0000 Nestian Alex http://nestian.wordpress.com/?p=143

Nu ma scarbiti de razboi. Se zice ca el ii distruge pe cei slabi, dar pacea face la fel
Nu-i nici o rusine sa fii sarac, dar este teribil de neplacut
Si in fond, ce este o minciuna? Adevarul mascat…
Cele mai crude minciuni sunt spuse adesea in tacere. Un om poate sa fi stat ceasuri intregi fara sa deschida gura, si totusi sa fi fost un prieten neloial sau un josnic calomniator.

Cred ca una dintre cele mai mari placeri este atunci cand stii ca totul s-a terminat. Nu conteaza ca s-a terminat cu bine sau cu rau. Este acel moment cand spui STOP si chiar te opresti. Stai, admiri, analizezi si astepti. Momentul in care stii ca poti lasa pe maine ce poti face astazi pentru ca nu este nimic ce facut in niciuna dintre zile. Unii poate o numesc leneveala, eu o numesc abilitate. Si singurul timp in care iti permiti acest lux este vara. Nu ai scoala, nu ai munca asa multa, nu trebuie sa suporti persoanele deplorabile din jurul tau, poti face exact ce doresti, cand doresti, cum doresti, cu cine doresti. Acesta cred ca este singurul lucru pe care si-l poate dori oricine cu adevarat, luxul de a putea alege mereu. Mereu iti doresti sa alegi sa nu stai in banca de la geam ci de la perete, mereu iti doresti sa schimbi culoarea masinii, mereu iti doresti sa poti alege intre a da un examen si a nu da un examen. Cine poate oare cu adevarat sa aleaga?

Acum un an aproximativ eram genul de om care dorea sa fie peste tot si sa schimbe multe. Aveam aceea dorinta si naivitate sa cred ca daca vrei, chiar poti reusi. Asa cum Chris Rock spunea de Obama intr-un Stand-Up Comedy: “He believes that having the most votes will help him win”. Chiar credeam ca daca ai vointa si calitatile necesare poti face ceva. Well, nu a fost asa si prin urmare s-au motivat unele lucruri. Cum zicea un prieten bun “Nu-mi pasa e cel bun motto dupa care poti trai”. Si poate chiar are dreptate? Who knows? Nu-mi pasa

Acum incepe vara, s-a dus si scoala, s-au dus si restantele. Multumiri enorme profei mele 0010010010 (Mara) care s-a chinuit o zi intrega sa ma treaca prin toata materia de algebra. Si a functionat, am luat Acum vreau doar sa lenevesc in casa in fata TV-ului, sa iau toate filmele de la cinema (dap, mi s-a intamplat zilele trecute sa vreau sa vad un film si sa realizez ca pe toate le vazusem tot la cinema intr-un interval de doua saptamani, not my fault, my sister’s fault), sa ma plimb prin tara si in afara.

Vreau doar sa traiesc, fara griji asa cum am trait si pana anul trecut, fara sa imi dau false pretentii de inteligenta cum se practica in ultime vreme. De ce sa ma intereseze soarta altora pe care nu dau 2 bani?

Cya

Acum parerea mea: eu sincer ar trebui sa ma simt visat pentru ca am spus in facultate ca nu ma va interesa nicio nota si nu ma intereseaza decat sa iau nota de trecere. Si anume 5. Dar nu ma deranjeaza absolut deloc. Pentru ca nu ma intereseaza sa am o nota mare, pentru ca nu ma intereseaza nici bursa, nici camin nici altele. Sa fim sinceri, de parca mai conteaza pe diploma si nota. Pana si Becali are 2 facultati. Ce dracu?

Asadar de ce sa blamam oamenii care stiu ce vor, stiu ce NU ii ajuta si care nu se chinuie sa invete cand pentru ei tot ce-i peste 5 e identic. Asadar ori 5 ori 7 e la fel.

Click here to view the embedded video.

(Felicitari si toate meritele celor ce au facut filmuletul)